Un nou proiect de lege prevede ca pe pe ambalajul medicamentelor homeopate să scrie cu majuscule „Acest produs nu are efecte asupra sănătății”

By

O propunere de modificare a Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, inițiată de USR, prevede ca pe ambalajul și în prospectul medicamentelor homeopate să scrie, cu majuscule, „Acest produs nu are efecte asupra sănătății”. De asemenea, inițiativa legislativă prevede că, în cazul publicității la aceste produse, în afara de a invitația de a citi instrucțiunile din prospect și de pe ambalaj, se va adăuga și o avertizare sonoră și scrisă, formulată după cum urmează: „Acesta este un produs homeopat neatestat medical, fără efecte dovedite asupra sănătății.”

Propunerea legislativă de modificare a Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății a fost inițiată de 4 parlamentari USR: George-Edward Dircă – senator USR; Mihai Goţiu – senator USR; Florina Presadă – senator USR și Adrian Wiener – senator USR.

Inițiatorii propunerii legislative citează, în expunerea de motive, un raport din anul 2010 al Comisiei pentru Știință și Tehnologie din Camera Comunelor din Marea Britanie, raport care concluziona că produsele homeopate sunt lipsite de efecte medicale.

În plus, într-o meta-analiză care include peste 1.800 de studii, publicată de Consiliul Național Australian pentru Sănătate și Cercetare Medicală în 2015, se arată că „evaluarea nu găsește niciun studiu de calitate, cu un design acceptabil, cu suficient de mulți participanți înrolați, care să demonstreze ideea că homeopatia acționează mai bine decât un placebo sau că ar determina ameliorări ale sănătății similare altor tratamente”, se mai precizează în expunerea de motive.

De asemenea, inițiatorii propunerii legislative arată, în expunerea de motive, că și Autoritatea de Reglementare a Bunurilor de Consum din SUA a decis, în decembrie 2016, ca toate produsele homeopate al căror ambalaj are inscripționată vreo referință la vreun efect clinic asupra unei boli să conțină și atenționarea că „nu există dovezi științifice că acest produs are efect”

loading...
Loading...

Leave a Comment

Your email address will not be published.

You may also like

Hot News