Peste 300.000 de bătrâni vor fi îngrijiți la domiciliu de asistenții sociali!

By

Procesul de îmbătrânire a populației României a devenit îngrijorător, iar numărul vârstnicilor care nu se mai pot îngriji singuri a crescut foarte mult. Centrele de îngrijire a bătrânilor sunt pline și nu mai pot face față solicitărilor. În acest context, statul a pregătit proiecte prin care se urmărește îngrijirea bătrânilor la locuințele lor. Ar urma astfel să fie activat serviciul public de asistență socială la domiciliu. Peste 300.000 de vârstnici dependenți vor primi îngrijire la domiciliu, timp de doi ani.

Ministerul Muncii a pregătit un proiect prin care urmărește să dezvolte în România un corp de asistenți sociali profesioniști, care să îngrijească bătrânii la ei acasă. Proiectul de Hotărîre privind aprobarea programului de interes naţional destinat serviciilor comunitare la domiciliu pentru persoanele vârstnice dependente, precum și a programului de interes naţional destinat creșterii capacității serviciilor publice de asistență socială din unele unități administrativ-teritoriale a fost în dezbatere publică până în 26 aprilie și ar urma să intre pentru dezbatere și aprobare în Guvern.

Conform datelor Ministerului Muncii, indicele de îmbătrânire demografică medie a populației era, la 1 ianuarie 2015, de 103 persoane vârstnice, de peste 65 de ani, la 100 de copii cu vârsta de până în 14 ani. Acest indice a crescut la 106,4, la 1 ianuarie 2016.

Indicele de îmbătrânire demografică diferă în funcție de zonă, cu variații de la 86,6 în regiunea Nord-Est, la 127,3 în Sud-Vest Oltenia.

Teleormanul este județul cel mai îmbătrânit din România
Indicele de îmbătrânire demografică înregistra, în 2016, valori de 174,2 în județul Teleorman, 142 în județul Vâlcea, 139,5 în județul Brăila și 140 în Olt. În aceste județe, fie nu există unități de îngrijire la domiciliu publice sau private, fie numărul acestora este insuficient.

În județele Brăila, Olt, Prahova și Vâlcea, nu există nicio unitate de îngrijire la domiciliu, iar în județul Teleorman, cu o populație de 85.226 de persoane peste 65 de ani, potrivit situației de la de 1 ianuarie 2017, există o singură unitate de îngrijire la domiciliu, cu un număr mediu de 20 de persoane beneficiare.

Mai sunt 107 cămine de bătrâni în toată țara
În februarie 2018, în România erau doar 39 de unități de îngrijire la domiciliu publice și 107 cămine pentru persoane vârstnice.

În acest context, Ministerul Muncii vrea să transforme sistemul de asistenţă socială ”din unul pasiv în unul proactiv, asigurând trecerea de la un sistem bazat pe beneficii, la unul axat pe servicii”. Instituția a pregătit două proiecte de Hotărâre de Guvern, unul privind dezvoltarea serviciilor comunitare la domiciliu pentru persoanele vârstnice dependente și celălalt privind creșterea capacității serviciilor publice de asistență socială din unele unități administrativ-teritoriale.

Asistenții sociali vor îngriji peste 300.000 de vârstnici la domiciliu, timp de doi ani
Proiectul prevede că vor fi angajați 50 de asistenți sociali, care vor îngriji 1.000 de vârstnici dependenți, pe parcursul a doi ani. Proiectul se va derula până cel târziu în 30 noiembrie 2020.

Costul estimat pentru o persoană beneficiară este de 975 de lei pe lună, la un număr mediu de 15 ore de îngrijire pe săptămână, potrivit costului standard de 15 lei pe oră. Pentru un an, costul este de 11.700 de lei.

Bugetul total al acestui program de interes naţional este de 25.132, 28 mii lei, din care: 3.200,50 mii lei pentru anul 2018; 12.592,16 mii lei pentru 2019; 9.391,65 mii lei pentru anul 2020.

Proiectul mai prevede că vor fi angajați 1.000 de asistenți sociali, pentru comunele în care nu există serviciul public de asistență socială, iar salariile acestora vor fi de 3.717 lei lunar.

De munca acestor asistenți sociali vor beneficia 300.000 de vârstnici care în acest moment sunt în dificultate, respectiv nu se pot îngriji singuri și nu are cine să îi îngrijească.

Programul se derulează pe o perioadă de 2 ani, iar bugetul alocat este de 89.216,4 mii lei, din care: 12.821,14 mii lei pentru 2018; 44.608,2 mii lei pentru 2019; 31.787,06 mii lei pentru anul 2020.

De aceste programe vor beneficia persoanele vârstnice care nu au venituri și nici susținători legali, bătrânii care primesc venitul minim garantat sau pensia socială minimă garantată, dar și cei ai căror susținători legali realizează doar venituri maxime la nivelul celor sociale garantate.

sursa: libertatea.ro

loading...
Loading...

Leave a Comment

Your email address will not be published.

You may also like

Hot News