Gabriela Cristea a aflat ca va avea fetita inainte de a merge la ecograf! Iata cine i-a dat aceasta veste

By

In nenumarate randuri Gabriela Cristea a declarat ca a incercat de foarte multe ori sa ramana insarcinata pentru prima data si sa isi indeplineasca cel mai mare vin: acela de a deveni mamica. Planetele s-au aliniat din nou pentru ea, iar cea de-a doua sarcina a fost o reala surpriza pentru intreaga familie.

Isi doreau enorm cel de-al doilea copil, dar nu au indraznit sa ii ceara lui Dumnezeu sa mai faca inca o minune pentru ei. Prezentatoarea TV a declarat ca vestea i-a surprins in aceeasi masura pe amandoi. Sotul sau nu a crezut-o initial ca este insarcinata a doua oara, s-a convins abia dupa o vizita la medic. A trecut foarte putin timp de la prima sa sarcina, iar Gabriela Cristea va fi nevoita sa nasca mai devreme cu 2 saptamani, prin cezariana, la recomandarea medicului curant. Acesta a asigurat-o ca bebelusul nu va avea nicio problema daca apeleaza la aceasta metoda.

Cei doi parinti abia asteapta cel de-al doilea copil, desi la inceput s-au speriat putin, Victoria fiind foarte mica si credeau ca nu se vor descurca. Gabriela a luat decizia de a apela de aceasta data la o bona pentru a le fi mai usor.

Inainte de a merge la medic pentru a vedea daca vor avea fetita sau baietel, acestia au apelat la o traditie mai veche. La inceput, s-au declarat neincrezatori in aceste metode, dar s-a adeverit intocmai: „Invatasem de la bunica si de la mama niste chestii numerologice, calcule pentru aflarea sexului bebelusului. La prieteni le-am facut, am ras, am calculat, la noi nu.  I s-a pus sare in cap Gabrielei, la o petrecere, si a iesit ca va fi fata. Si asa a fost.”

Tavi Clonda marturiseste ca, uneori, se simte coplesit de responsabilitati, dar vrea sa invete si sa fie un tata excelent pentru cele doua fetite: „Voi fi intre trei fetite, ca si mami e tot o fetita, ramanem copii in sufletul nostru. Privesc partea buna, sunt rasfatatul casei, singurul print intre atatea printese. Dar e si o responsabilitate: trebuie sa am grija de ele, sa le ocrotesc, sa le pazesc. Deocamdata, e destul de greu cu Victoria. De vreo doua saptamani e ceva mai usor, de cand merge. Acum insa, trebuie acum sa fiu atent ce baga in gura. Sunt sentimente noi pentru mine, sper sa fac fata.”

loading...
Loading...

Leave a Comment

Your email address will not be published.

You may also like

Hot News