Ioana Ginghină și Alexandru Papadopol au divorțat după 12 ani de căsnicie. Însă, dintre cei doi, actrița a fost cea care a dezbătut subiectul dureros, în timp ce fostul soț a preferat să păstreze discreția.
Într-o postare pe blogul personal, Ioana a vorbit despre cum s-a schimbat viața ei și și a fetiței, în ultimul an.
„Divorțul mi-a schimbat copilul. Am încercat însă să țin lucrurile sub control, să-mi ascund emoțiile de Ruxandra, să nu vorbesc cu ea despre temerile mele, să mă lupt atunci când îmi vine să plâng. Nu vreau să vadă dacă și cât mă afectează această poveste cu divorțul.
Însă nici nu încerc să fiu veselă tot timpul. Nu e normal, până la urmă nici asta. Dar trebuie să mențin un echilibru și asta nu este ușor. Asta poate că este cel mai greu, să-mi pun fața fericită atunci când mă copleșesc sentimentele triste.
Când avem un soț, puteam să mă bazez și să-mi fac un program de câteva ore doar pentru mine. Seara, după ce o culcam pe Ruxi sau dimineața când nu o duceam eu la școală. Și pe vremea aceea stăteam mult cu ea, dar era totuși cineva care stingea lumina în urmă mea, dacă o uitam aprinsă.
Acum lucrurile s-au schimbat mult! Mă rog, acest articol nu este despre asta ci despre faptul că Ruxandra s-a schimbat, s-a schimbat în bine.
Eram într-o seară în mașina, eu conduceam, ea era în dreapta mea. Mă cuprinsese o mare tristețe așa din senin și deși nu mai era soare afară păstrasem ochelarii de soare pentru a o ascunde.
Ruxandra mi-a luat mâna și mi-a zis: ”Mama, vrei când ajungem acasă să te las să te relaxezi și să te uiți la serialul tău?” (…). Așa că am mărturisit, i-am zis că sunt tristă, că vor mai fi zile când voi fi tristă, că este normal să fie așa. I-am spus că apreciez îngrijorarea ei și mă ajută foarte mult, însă nu este treaba ei să remedieze lucrurile. Am asigurat-o că o iubesc enorm.
Când am ajuns acasă, Ruxandra a dus punga cu gunoi la tomberon, a dat de mâncare la câini și la pisici. Nu pot să zic că nu mă ajuta și înainte însă doar cu multe negocieri și insistențe din partea mea.
Această despărțire, care durează de un an de zile a venit la pachet cu multe transformări pentru mine și am încercat să nu le simtă și Ruxandra. Ea are propriile ei sentimente și transformări, iar eu trebuia să fiu acolo să o ajut să treacă cât mai ușor peste această perioada de tranziție de la o familie liniștita și fericită, la divorț. (…).
Comunicarea dintre noi este mult mai bună. Nu mai există negocieri. Înțelege din prima când o rog ceva și mă ajută fără niciun fel de comentariu. Mă întreabă cum mi-a fost ziua și ce planuri am pentru a două zi. Nu ne mai contrazicem ci avem doar discuții constructive despre anumite situații cum ar fi alimenatia, timpul petrecut pe telefon sau cititul”, a povestit Ioana Ginghină pe blogul ei.