Cum să îți cureţi perfect bijuteriile. Află trucul pentru a arăta ca noi!

By

Ai bijuterii din argint pe care nu le mai porți pentru că s-au înnegrit sau cele din aur nu mai sunt la fel de strălucitoare? Află cum să le faci ca noi!

Cum să curăți argintul înnegrit!

Pentru piesele care sunt doar puțin murdare și cu un aspect mat, pune puțină pastă de dinți într-un pahar pe jumătate plin cu apă caldă. Amestecă bine pentru ca pasta de dinți să se dizolve. Pune bijuteriile din argint în această soluție și lasă-le timp de câteva minute. Scoate-le apoi și spală-le folosind o periuță veche de dinți. Clătește apoi bijuteriile cu apă curată și șterge-le cu o cârpă curată.

În cazul în care bijuteriile tale din argint sunt puternic înnegrite, amestecă trei părți de bicarbonat de sodiu cu o parte de apă. Udă argintul și aplică soluția cu o cârpă moale. Freacă delicat bijuteriile cu pasta de bicarbonat, apoi clătește și freacă din nou, până când argintul rămâne perfect curat. Folosește o periuță pentru bijuteriile cu zone greu accesibile. Nu freca prea tare bijuteriile sau tacâmurile din argint pentru că le poți zgâria.

Cum să redai strălucirea aurului!

Bijuteriile din aur își recapătă imediat strălucirea dacă folosești acest truc simplu. Pune câteva picături de detergent de vase într-un bol cu sifon sau apă minerală carbogazoasă. Așază bijuteriile într-o strecurătoare și pune strecurătoarea pe bol, astfel încât aurul să fie acoperit de apă. Lasă să acționeze cinci minute, timp în care bulele eliberate de sifon vor curăța murdăria de pe bijuterii. Scoate fiecare bijuterie în parte și spal-o folosind o periuță moale de dinți, apoi scufundă iar. La final, scrie eva.ro, clătește bijuteriile cu apă curată și șterge-le cu o cârpă moale.

loading...
Loading...

Leave a Comment

Your email address will not be published.

You may also like

Hot News